
In luna Martie beneficiati de o reducere de 20% la toate serviciile medicale!
De la 1 mai ne veti gasi la o noua adresa:
Soseaua Oltenitei, nr. 66, et. 1 si 2, Popesti Leordeni, vis-a-vis de primaria orasului.
Cancerul de col uterin, una din cele mai mari probleme de sanatate a femeilor de oriunde (a doua cauza de deces prin cancer la femei), poate fi acum prevenit. In farmaciile din Romania exista, nu de mult timp, doua vaccinuri ce ofera imunitate impotriva infectiei cu anumite tipuri de HPV (Human Papilloma Virus = Papilloma virusul uman), care este principalul agent cauzator al cancerului de col uterin.
Studiile internationale au aratat ca circa 70% din cancerele de col uterin sunt date de tipurile 16 si 18 ale HPV, tipuri pentru care ambele vaccinuri comercializate in Romania ofera imunitate. Exista si studii care semnaleaza prezenta HPV in 99% din leziunile neoplazice ale colului uterin.
Pe de alta parte, varianta tetravalenta a vaccinului (Silgard) ofera imunitate si pentru tipurile 6 si 11, tipuri ce constituie agentul cauzal al peste 90% din condiloamele genitale (asa numitele veruci genitale care, la rindul lor, reprezinta, uneori, leziuni preneoplazice in istoria naturala a cancerului vaginal si de col uterin).
Se estimeaza ca, la nivel mondial, peste 50% dintre femeile active sexual sunt infectate cu tulpini oncogene ale acestui virus. In Romania, lucrurile stau, cel mai probabil, mult mai rau...
Vaccinul este recomandat in primul rand fetelor care nu si-au inceput viata sexuala, deci nu sunt inca infectate.
Fetitele trebuie vaccinate incepind de la varsta de 9 ani. Perioada optima pentru administrarea vaccinului este intre 9 si 12 ani (9-15 ani conform altor studii), inainte ca fetele sa ia contact cu virusul, adica inainte de debutul vietii sexuale.
Chiar daca eficienta maxima se obtine prin vaccinarea in aceasta perioada, vaccinul se adreseaza si femeilor deja active sexual, marja superioara de virsta fiind considerata de producatori cea de 26 de ani (se are in vedere, in viitorul cit mai apropiat, producerea unei extensii utile pina la virsta de 44-45 de ani).
Orice femeie poate afla daca a fost sau nu infectata cu acest virus facand o analiza specifica. Daca nu este deja infectata, vaccinarea trebuie facuta cat mai repede. Daca analiza arata ca infectia virala cu HPV a avut loc deja, vaccinul nu este inutil deoarece previne reinfectarea si creste imunitatea fata de tulpinile continute, scazand sansele de a dezvolta boala . In plus, se realizeaza profilaxia fata de tulpinile cu care pacienta nu a fost deja infectata.
HPV este un virus extrem de contagios, care se transmite in principal prin contact sexual dar si printr-o simpla atingere a tegumentelor si mucoaselor genitale (nu este, deci, necesara intromisiunea pentru ca infectia sa fie transmisa).
Peste 50% din populatia Romaniei, de ambele sexe, este infectata, de cele mai multe ori fara sa stie, fiindca infectia este, de cele mai multe ori, asimptomatica. Condiloamele, cunoscute popular ca vegetatii, veruci sau negi genitali, sunt dovada infectarii, insa nu apar decat la o parte dintre cei infectati. Ceilalti raman asimptomatici.
Odata patrunse in organism, tulpinile oncogene ale HPV, produc incet, dar sigur, leziuni initial preneoplazice care, ulterior, devin franc neoplazice. De la momentul infectarii si pana in momentul dezvoltarii unui cancer de col uterin trec, de obicei, 20-30 de ani, timp ce ar trebui intens folosit, atat de catre medic, cit si de pacientele sale, pentru depistarea si tratarea intr-un stadiu cit mai precoce a maladiei preneoplazice. In momentul in care se depisteaza o leziune neoplazica, de cele mai multe ori, este prea tirziu...
De aceea, orice femeie, inclusiv cele aflate la menopauza, ar trebui sa-si faca un consult ginecologic o data pe an (un consult care sa cuprinda obligatoriu examenul cu valvele), impreuna cu un examen al secretiei vaginale si un test Babes-Papanicolau, iar rezultatul acestor investigatii trebuie interpretat de catre medicul specialist ginecolog, singurul capabil sa ia o decizie terapeutica adecvata.
In aproximativ 20-30 ani de la infectare tulpinile oncogene virale provoaca cancer de col uterin, mai ales daca leziunile precanceroase care apar intre timp nu sunt tratate. Astfel de leziuni preneoplazice sunt cunoscute popular drept "rani pe col" dar sunt, de cele mai multe ori, ignorate sau neglijate de paciente, mai ales pentru faptul ca sunt, de obicei, asimptomatice.
In plus, leziuni precanceroase microscopice pot exista si pe coluri "curate", iar acestea pot fi detectate doar cu ajutorul anlizelor de tipul examenului citologic Babes-Papanicolaou, de unde si necesitatea efectuarii acestuia anual.
Menopauza nu scade riscul de a dezvolta cancer de col uterin, deci nu trebuie sa scada nici vigilenta. Este complet gresita si extrem de periculoasa ideea conform careia femeia odata intrata la menopauza nu trebuie sa se mai duca la ginecolog sau sa-si faca un examen citologic anual.
…daca se depisteaza in stadii incipiente (stadiul 0 si I, uneori si stadiul II). Daca toate leziunile preneoplazice ar fi diagnosticate si tratate corespunzator, nu ne-am mai intalni, practic cu cancerul de col.
Necazul cel mai mare este ca boala evolueaza, de cele mai multe ori, asimptomatic (fara nici un fel de acuza din partea pacientei) pana in momentul in care este prea tirziu ... Pentru cancerul de col uterin, primul simptom este cel mai adesea sangerarea la contactul sexual sau la toaleta intima... Din pacate, pentru multe dintre aceste paciente, este deja prea tarziu ...
Vaccinul se comercializeaza in doua forme, cea mai cuprinzatoare fiind forma tetravalenta (Silgard-ul, vaccinul care se administreaza pacientelor la AGER MED, cu avizul medicului ginecolog). Silgard ofera imunitate pentru tulpinile 6,11,16 si 18.
Vaccinul se administreaza intramuscular in regiunea deltoidiana (umar) in 3 etape, dupa prima doza fiind necesar un rapel la 2 luni si unul la 6 luni.
Din pacate, vaccinul nu este gratuit si nici ieftin, dar beneficiul acestei vaccinari este cu adevarat urias pentru ca de cancer de col uterin SE MOARE!