
In luna Martie beneficiati de o reducere de 20% la toate serviciile medicale!
De la 1 mai ne veti gasi la o noua adresa:
Soseaua Oltenitei, nr. 66, et. 1 si 2, Popesti Leordeni, vis-a-vis de primaria orasului.
Cand vine vorba de sarcina, toti ne dorim ca aceasta sa decurga cat mai normal, nastere sa fie cat mai usoara si fara probleme, iar nou-nascutul sa fie sanatos tun, "sa aiba ochi albastri si sa se faca fotbalist..." sau, ma rog, in cel mai rau caz, "fotomodel la Paris, norocoasa si tot timpul devreme acasa!..."
OK! Toate bune si frumoase! Dar chiar facem intotdeauna tot ce tine de noi pentru asta?... Chiar avem grija asa cum trebuie de "sarcina noastra" ( si ma refer aici deopotriva atat la viitoarele mamici, cat si la viitorii tatici )?...
Asa cum am mai spus-o in repetate randuri, sarcina este o aventura! Nici nu se putea altfel, daca tinem cont de faptul ca viata in sine este o aventura!... Sarcina nu este altceva decat perioada de viata intrauterina a viitorului individ!... Nimeni nu poate sa garanteze bunul sfarsit al acesteia si nici sa prevada cat de norocos si devreme acasa va fi copilul atat de asteptat!...
Cu toate acestea, noi toti, pacienti si medici obstetricieni, putem incerca sa veghem la bunul mers al sarcinii!...
Iar prima conditie pentru ca aceasta supraveghere sa raspunda cerintelor voastre este ca voi, pacientele sa va adresati medicului specialist (obstetrica-ginecologie) inca din primele saptamani de sarcina!...
De fapt, in mod ideal, un cuplu care isi doreste un copil sanatos ar trebui sa se adreseze medicului inca dinaintea sarcinii!... Astfel, diversele probleme de sanatate (fie ele ginecologice sau de alta natura) pot fi depistate si tratate inca din timp, adica inaintea obtinerii acelei sarcini! Astfel, unele din ele pot deveni incompatibile ce sarcina (se pot agrava, pot pune in pericol fatul sau mama, iar tratamentul lor poate fi impiedicat de sarcina).
Acest prim pas ideal se numeste "consult preconceptional" si are uneori o mare importanta pentru viitorul sarcinii.
Indiferent, insa, daca acest prim consult de specialitate a fost facut sau nu, consultatiile prenatale (adica cele efectuate in timpul sarcinii) au o importanta covarsitoare!... Si asta nu pentru ca mama sau fatul ar avea vreo anumita boala!... Ci tocmai ca aceasta boala sa poata fi prevenita sau depistata si tratata din timp, adica inainte de a fi prea tarziu!...
Tocmai de aceea, a fost imaginat un program special de dispensarizare (urmarire) a sarcinii.
In primul rand, trebuie stiut faptul ca dispensarizarea difera dupa cum sarcina este "normala" sau cu risc crescut (SROC=sarcina cu risc obstetrical crescut).
In sarcina normala ritmul consultatiilor prenatale trebuie sa fie lunar in primele doua trimestre, si bilunar in trimestrul al treilea. Sunt pareri care sustin chiar consultatiile saptamanale in ultima luna de sarcina.
Mai trebuie stiut faptul ca aceste consultatii prenatale nu pot fi facute de orice medic: daca la sarcina "normala", medicul de familie poate suplini, dar doar intr-o oarecare masura, cateva din atributiile obstetricianului, sarcina cu ROC nu poate fi dispensarizata decat de medicul specialist ginecolog. In plus, la orice mica suspiciune, medicul de familie trebuie sa indrume gravida spre specialist!... Din pacate, insa, cum la sarcina, agricultura si fotbal se pricepe toate lumea, lucrurile nu stau niciodata asa, iar pacientele cu probleme ajung tarziu la ginecolog, fiind nedumerite de intorsatura neplacuta ( uneori tragica ) pe care o iau lucrurile!...
Daca unei paciente care nu s-a prezentat de loc la medic in timpul sarcinii poti sa-i reprosezi acest lucru, ce poti sa-i spui uneia care a avut bunavointa si a facut toate eforturile de a se prezenta cu constiinciozitate la medic?...
Prima consultatie prenatala trebuie sa aiba loc in saptamanile 5-6 de amenoree (adica incepand cu a 2-a saptamana de intarziere a menstrei, atunci cand si testul imunologic de sarcina, TIS-ul, se pozitiveaza).
Cu aceasta ocazie medicul trebuie sa treaca in revista toate antecedentele ginecologice si non-ginecologice ale gravidei (in mod corect cuplului), sa se asigure de existenta si localizarea corespunzatoare a sarcinii (prin examen ginecologic si ecografic), sa evidentieze ecografic sarcina intrauterina si sa faca primele masuratori ecografice, masuratori ce vor servi ca punct de reper pentru ecografiile ulterioare.
Tot cu prilejul primei consultatii prenatale se indica si primele analize de laborator: hemoleucograma, glicemie, ureea serica, creatinina serica, acidul uric seric, testele serologice de sifilis si HIV, grupa sanguina si Rh-ul genitorilor, examenul sumar de urina, urocultura, examenul secretiei vaginale si examenul citologic Babes-Papanicolaou, culturile din colul uterin, complexul TORCH.
Acestor analize strict necesare si obligatorii li se vor adauga, doar atunci cand este cazul, investigatii specifice adaptate fiecarui pacient in parte.
Tot acesta este si momentul in care se masoara si se noteaza tensiunea arteriala, pulsul si greutatea gravidei.
Consultatiile prenatale ulterioare sunt adaptate problemelor specifice posibile sau deja aparute in cursul sarcinii.
Alte doua momente foarte importante in dispensarizarea ecografica a sarcinii sunt saptamanile 11-14 (cand se realizeaza un prim profil morfologic) si 18-21 (cand se realizeaza adevarata ecomorfologie fetala). Aceste doua ecografii sunt cruciale in depistarea eventualelor malformatii fetale.
Iar pentru ca a venit vorba de ecografia in sarcina trebuie stiut faptul ca ea reprezinta o investigatie paraclinica pe care e bine sa o faca un medic ginecolog cu mare experienta in ecografie obstetricala si nu orice persoana "cu competenta"!... E bine ca sarcina sa fie lasata in grija obstetricianului, dantura in grija medicului stomatolog, inima in grija cardiologului s.a.m.d...
Iar daca tot am inceput sa demolez mituri, nu pot sa nu condamn si atitudinea unora de a recomanda "toate analizele" unei gravide care se bucura ca "sunt gratis"! In primul rand ca "toate analizele" nu exista: fiecare investigatie se adreseaza unei anumite patologii, iar pe toate care s-au inventat nu poti sa le recomanzi, oricum, niciodata! In al doilea rand, NU SUNT GRATIS, oameni buni!... Le platim noi toti din buzunarul nostru prin asigurarile de sanatate! Iar dupa aceea ne plangem ca nu sunt bani "la sanatate"!...
In plus, mai e si o moda teribila cu analizele astea (si se schimba al dracului de des): analize scumpe pentru investigarea unor afectiuni inexistente, dublu si triplu teste pentru ca a facut si vecina si eu de ce sa nu fac?... Ce, copilul meu nu merita?... Si multe altele!...
Treziti-va! Medicina nu e ca fotbalul! Daca iti dai cu parerea la fotbal nu se intampla nimic! In medicina, insa, lucrurile nu stau deloc asa!...
Si, vedeti voi, desi fotbalisti sunt mult mai putini decat gravide, la fotbal se pricepe foarte multa lume, pe cand ginecologi buni sunt foarte putini!... Cautati-i si profitati de ei!...